DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR LA GHIBA BIRTA

  • 0 Views
  • No Comments
  • 23rd September 2014

La deschiderea anului şcolar 2014-2015, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” i-a întâmpinat pe elevii claselor a V-a şi a IX-a în sala festivă a colegiului, iar pe elevii celorlalte clase în sălile de clasă, alături de învăţători şi diriginţi.

Festivitatea a fost moderată de doamna director, prof. Eugenia Groşan, şi a avut invitaţi de seamă: protosinghel dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Episcopiei Arad, doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinte al Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu”, conf. univ. dr. Claudia Toma, prodecan al Facultăţii de Farmacie, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Consilier Radu Bălănean din partea Prefecturii Arad, consilier local municipal Adriana Chirilov, Glad Varga – președinte Asociația EDUCATIO, inspector şcolar de specialitate, prof. dr. Simona Stiger din partea ISJ Arad, agent șef principal Ovidiu Nădrăguţă – Poliţia de Proximitate Arad, sublocotenent Octavian Pereni – Jandarmeria Arad, Sabin Bodea – scriitor, director Editura Viața Arădeană, precum și președintele Asociației Părinților, Cornel Secianschi și președinta Consiliului Elevilor, Teodora Ardelean.

După cuvântul de deschidere şi urările de bun-venit şi de succes în noul an şcolar ale d-nei director, toți invitații au avut mesaje de încurajare pentru boboci, de succes la învăţătură şi în activitate în noul an școlar  adresate elevilor, profesorilor și părinților.

Doamna director a prezentat diriginții noilor elevi, după aceea bobocii au fost primiți în cadrul școlii de elevii de liceu costumați în  mascote, festivitatea încheindu-se cu interpretarea cântecului  „Îmi place școala” de către eleva Ecaterina Dan din clasa a V-a.

Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” numără la început de an școlar  peste 1100 de elevi: clasele primare:239, gimnaziu:232, liceu:665.

Related Post

Târg de Crăciun 2023 – magie și generozitate în inima Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad

În perioada 18-20 decembrie 2023, colegiul nostru a fost gazda unui eveniment deosebit de așteptat și apreciat– Târgul de

„Săptămâna legumelor și a fructelor donate – 2023” la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

În perioada 21 – 25 noiembrie s-a derulat ediția 2023 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”,

DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR LA GHIBA BIRTA
Admin