Să ne cunoaștem orașul

  • 1 Views
  • No Comments
  • 14th October 2014

Săptămâna Educației a prilejuit în școala noastră o suită de activități care mai de care mai interesante și deosebite. Una dintre acestea a fost și vizita per pedes a elevilor clasei a IX a E, însoțiți de profesorul diriginte Marius Țiu, prin cea mai importantă parte a orașului (din punct de vedere istoric, cultural, arhitectonic etc.).

Astfel, a fost urmat traseul Palatul Cultural – Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta” – Colegiul Național ”Moise Nicoară” – Faleza Mureșului (cu privire și descrieri spre Cetatea Aradului) – Piața Arenei – Casa cu Lacăt – Sinagoga Neologă – Piața Avram Iancu – Piața Catedralei – Parcul Reconcilierii – Teatrul de Stat – Catedrala Catolică – Palatul Administrativ – Biserica Roșie – Palatul de Justiție – Catedrala Ortodoxă.

Au fost prezentate cele mai importante aspecte ale istoriei orașului, cele mai deosebite clădiri iar în unele dintre acestea s-a intrat pentru detalii relevante.

Related Post

Târg de Crăciun 2023 – magie și generozitate în inima Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad

În perioada 18-20 decembrie 2023, colegiul nostru a fost gazda unui eveniment deosebit de așteptat și apreciat– Târgul de

„Săptămâna legumelor și a fructelor donate – 2023” la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

În perioada 21 – 25 noiembrie s-a derulat ediția 2023 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”,

Să ne cunoaștem orașul
Admin